Trădare- traumă, vindecare (întâlnire live cu Laura Andreșan)

Trădare- traumă, vindecare (întâlnire live cu Laura Andreșan)

Trădarea absolut întotdeauna… doare!!!
Doare mai mult sau mai puțin? Asta depinde de construcția sufletească a fiecăruia, dar când vorbim despre infidelitatea în cuplu este foarte important să conștientizăm că în discuție este o traumă, una care ne poate măcina. Una care dărâmă sensul de NOI, iar în sufletul celui trădat trezește demoni în fața cărora ești la fel de înarmat ca un sugar abandonat într-o pădure întunecată. Trădarea provoacă suferință, cel mai adesea pentru ambii parteneri. Dar această suferință se poate și alina, chiar și în cazul sufletului înșelat. Măcar o parte din ea.

Uneori cuplul merită să fie salvat, sensul de NOI reconstruit, dar asta presupune efort din partea ambilor parteneri. Alteori… este indicat ca partenerul înșelat să înțeleagă că singur alege să trăiască în chin, iar drumul spre eliberare este, de asemenea, o alegere- una deloc ușor de făcut, însă o decizie care oferă șansa unei vieți autentice, și al unui cămin sigur.

joi 7 octombrie, ora 19.00

Cât despre trauma infidelității, demonul acela care prăbușește lumea și noi nu putem face nimic pentru a opri potopul, vreau să aduc în față următoarele aspecte: efectele acestui tip de traume pot căpăta o varietate de manifestări, la nivel cognitiv, emoțional și comportamental:
Gânduri frecvente care apar în mintea celui trădat:–Ne îndoim de convingerile anterioare despre partener(ă); Ne pierdem credința în relația de iubire; Avem convingerea că ființa iubită a vrut să ne facă rău în mod intenționat; Apar îndoielile legate de noi înșine și de viitor; Frici despre eventualele infidelități care nu au fost exprimate;

Emoții obișnuite:–Ne simțim inundați de furie, depresie și anxietate; Ne simțim fraieriți, rușinați sau vinovați; Punem la îndoială atractivitatea noastră; Trăim o vulnerabilitate profundă și zdrobitoare; Suntem confuzi în legătură cu ceea ce simțim și ceea ce se va întâmpla în viitor; Avem perioade de amorțeală, în care suntem înghețați și parcă nu mai simțim nimic.

Comportamente des întâlnite:Acțiuni dezorientate; Momente de tăcere urmate de acțiuni ghidate de emoțiile care erup vulcanic; O monitorizare continuă a comportamentelor partenerului (ei); Intenția de răzbunare manifestată mai mult sau mai puțin în acțiune; Încercări de reasigurare.

Infidelitatea partenerului nu doar că ne-a violat corpul emoțional, dar atrage după sine și o serie de îndoieli legate de noi, ceilalți și viitor. Acestea sunt momentele în care balanța relațională se dă peste cap și trăim cele mai urâte momente de realitate. În astfel de momente mintea ne comunică mesaje de genul:

-Este ca și cum un tren ar fi trecut peste tot corpul meu. Nu voi mai crede în nimeni niciodată.
-Mi-am pierdut reperele. Sunt în ceață.
-Nu mi-am cunoscut partenera(ul) niciodată. Nu este persoana pe care am ales-o. Cum s-a putut întâmpla așa ceva?

Studiile de specialitate arată că în astfel de momente suntem expuși la un risc crescut de depresie sau anxietate, la fel ca după orice situație de pierdere. Infidelitatea implică multe pierderi pentru partenerul înșelat – pierderea siguranței și a predictibilității, pierderea visurilor legate de relația de cuplu și adesea pierderea viitorului, a inocenței și a încrederii. Acestea sunt însoțite de pierderea a ceva special și unic: romantismul și intimitatea sexuală.

joi 7 octombrie, ora 19.00

La nivel fundamental un act de infidelitate transformă corpul nostru emoțional într-un ring de box. Emoțiile noastre se schimbă de la un moment la altul sau suntem atât de confuzi încât nici nu știm exact ce simțim. Astfel de traume adesea sunt urmate de momente de negare sau amorțeală care au funcția de a ne proteja de cascada emoțiilor cu valență negativă.

Te invit la o întâlnire live cu mine, joi 7 octombrie, ora 19.00

Timp de două ore o să vorbim despre tot ce implică trauma infidelității, cum o putem depăși, când merită să încercăm să salvăm relația, ce este de făcut atunci când căminul nu mai poate să fie reparat, cum am parcurs eu acest travaliu, și ce repercursiuni există din lupta cu demonul trădării.

Totodată o să vă pun la dispoziție exerciții practice de reconectare în cuplu, validate în cele mai vestite școli de terapie relațională de cuplu. Tehniciile sunt binevenite în orice relație, chiar și acolo unde nu există un partener infidel.

Pentru a avea acces la întâlnire este necesar să îmi scrieți un email pe andresanlauramaria@gmail.com, și veți primi restul detaliilor.

Să fie cu bine.. în Sine

Laura Maria Andreșan, psiholog clinician, psihoterapeut

Lasă un comentariu