O nouă etapă – GRĂ – DI – NI – ȚA!

O nouă etapă – GRĂ – DI – NI – ȚA!

Meseria de părinte este imprevizibilă, plină de situații generatoare de stres, agitație, însă are cele mai delicioase recompense: zâmbete calde, îmbrățișări dulci, glas de miere și inimă caldă.

Colectivitatea (fie că ne gândim la creșă sau la grădiniță) este încă un tab deschis în gândurile noastre. Când ar trebui să îl duc la creșă? Oare e prea devreme? Oare e prea târziu? Îi fac bine? Îi produc traume? La stat sau la privat?… și lista întrebărilor poate continua.

Fie că ai un bebeluș de 6 luni sau un copil de 3/4 ani care a început sau va începe acomodarea la grădiniță/ creșă, este tare important să ai un “pachet de bază” cu idei, așteptări, dorințe și doleanțe în relația ta de părinte cu colectivitatea (creșă sau grădiniță).

Sunt studii care concluzionează că mersul la creșă nu are un efect negativ asupra copiilor și că relația dintre educator și copil este cea care contează și care îi oferă copilului un sentiment de siguranță. Educatorul are un rol important în ochii copilului, el îl ajută să treacă mai ușor peste frica de abandon, îi oferă starea de calmitate, este prezent în fața nevoilor copilului. Lipsa acestor caracteristici (lipsa sentimentului de siguranță, calmitatea și obținerea atenției educatorului) pot provoca diverse răspunsuri negative din partea copilului mic. Trebuie să ținem cont că cei mici nu au un limbaj dezvoltat și pentru a ne comunica stările lor negative folosesc alte mijloace: mușcă, lovesc, împing, trag de păr. Copiii mici pot fi agresivi în mod natural, tocmai din cauza lipsei limbajului verbal. Este nevoie ca educatorul să poată să își păstreze calmul, să le îndeplinească nevoia de conectare și să le dea sentimentul că sunt în siguranță până vine mama să îi ia.

Abilitățile sociale ale celor mici sunt în dezvoltare. Vor exista conflicte între cei mici tocmai pentru că ei acum învață cum să socializeze. Au nevoie de un adult (educatorul) care să acționeze ca mediator și translator între ei, să le ghideze emoțiile, comportamentele, pentru a avea o interacțiune pozitivă.

Dar reacțiile copilului nu sunt în totalitate răspunsul la stilul de parenting de acasă sau la calitatea educatorului; ele țin și de genetică. Pur și simplu, sunt copii care au nevoie de mai multă atenție, de mai mult ajutor pentru a se adapta la noua situație, și sunt copii care sunt mai independenți și cărora li se pare ușoară interacțiunea cu persoane străine.

In jurul vârstei de 2 ani, anxietatea de separare atinge cote maxime, astfel reacția copiilor care încep grădinița la 2 ani este mai puternică, mai brutală ca a unui bebeluș de 6 luni. De aici apare nevoia de transfer de atașament de la părinte la educator, la copilul de 2 ani, pentru a îi arăta cum poate să se simtă în siguranță printre străini.

De ținut cont că cei mici sunt buni cititori ai limbajului non-verbal. Ei vor simți câtă încredere ai în educator și, astfel, cu cât te vei simți tu ca părinte mai confortabil în preajma educatorului, cu atât va spori și încrederea lui în educator și va începe transferul de atașament.

Creierul celui mic învață prin repetiție, iar rutina este cea care îi conferă elementul de siguranță și stabilitate. Este tare important să le povestim copiilor despre grădiniță, prin mici povești , fie din propria copilărie, fie din cărți, prin jocuri, prin a îi arăta clădirea când trecem pe lângă ea. Povestindu-le despre grădiniță, despre activitățile de acolo, îl pregătim ușor pentru schimbarea ce îi va deranja rutina actuală.

Un mediu calm, cu resurse ce le stârnesc curiozitatea și nevoia de a se juca, cu posibilitatea de a se mișca între diverse activități, cu o explorare sigură, condus de un educator blând, instruit și afectuos, copilul mic se poate dezvolta armonios emoțional, își poate dezvolta limbajul și deprinderile sociale.

Copiii sub 4 ani au nevoie, în primul rând, să dezvolte o relație de atașament cu educatorul. Aceasta le va conferi senzația de siguranță și ne vor da drumul la mână râzând când îi lăsăm la grădiniță / creșă. In lipsa relației de atașament, copilul va fi anxios, temător, nu va dori să meargă la grădiniță, va deveni agresiv pentru că nu se poate simți în siguranță în noul mediu, fără părinții lui. De aici pornesc problemele de adaptare. Nu pentru că acel copilul este el o problemă (sau, cum am auzit eu: “pentru că el are o problemă”), ci pentru că nevoile lui nu sunt satisfăcute. Sau, și aici voi primi multe reacții, pentru că educatorul este slab pregătit profesional și nu are abilitatea necesară de a lega o relație sigură și pozitivă cu copilul. Drept urmare, copilul nu își poate forma o relație de atașament, care să îi satisfacă nevoia de siguranță, pentru că nu are cu cine!

Exemplu meu de anul trecut există pe site. La grădiniță privată, cu un educator la 4 copii, unul din gemeni nu reușea să își creeze relație cu educatorul și asta provoca o serie de comportamente agresive din partea lui. In mod eronat, grădinița a ales sa acuze copilul, nu să încerce să rezolve problema internă, să își formeze personalul. Anul, acesta, la stat, cu o educatoare la 10 copii, ambii mei copii au format o relație de atașament și siguranță, după doar 2 zile.

Mi-ar plăcea să vă pot oferi o soluție magică prin care adaptarea la grădiniță să fie ușoară, atât pentru voi, ca părinți, cât și pentru cei mici. Nu am!

Dragi educatori, care vă îndreptați spre locurile voastre de muncă, să știți că noi nu vă încredințăm doar copiii, noi vă lăsăm sufletul acolo, noi vă dăm șansa să modelați oamenii zilei de mâine. Ne dorim cu toții ca lucrurile să decurgă lin, oboseala și stresul să nu mai conducă la blocaje de comunicare, iar copiii noștri să vă permită să sădiți în sufletul și în mintea lor iubirea pentru educație.

Pentru a concluziona, se pare că vorba din bătrâni: “Omul sfințește locul!” se aplică și la creșe și grădinițe.

Care a fost experiența voastră cu grădinița?

Cu drag,

LaviMom

Cover and article photos from unsplash.com

Lasă un comentariu