Lauda- Consolidarea mai puțin pozitivă (Alfie Kohn)

Lauda- Consolidarea mai puțin pozitivă (Alfie Kohn)

Și acum, vestea cu adevărat proastă: ceea ce este valabil pentru recompensele concrete (bani, mâncare, jucării) și pentru cele simbolice (note, medalii) poate fi valabil și pentru cele verbale. În multe cazuri, consecințele lăudării copiilor pot fi la fel de negative ca și cele provenite din recompensarea prin diverse bunătăți. Pentru început, “bravo! Bună treabă” se poate referi, de fapt, la cât de bine este executat un lucru. Cercetătorii continuă să descopere că persoanele lăudate pentru cât de bine se descurcă cu o sarcină creativă adesea se împotmolesc la următoarea. De ce? În parte, deoarece lauda generează o presiune pentru “a o ține tot așa”, care stă, de fapt, în calea reușitei… dar și pentru că interesul persoanelor pentru ceea ce fac s-a diminuat, dar, totodată, și pentru că aceste persoane nu mai sunt dispuse să-și asume riscuri — o condiție necesară creativității— odată ce încep să se gândească la cum să primească în continuare comentarii pozitive.

Consolidarea pozitivă tinde să nu funcționeze nici în cazul unor rezultate care nu au legătură cu performanța. Ca și în cazul altor recompense și pedepse, cel mai bun lucru pe care-l poate genera este o schimbare temporară a comportamentului copilului. (…)

Lauda, ca și alte recompense, reflectă de obicei o preocupare față de comportament, facând parte din moștenirea behavioristă. (…)

Până în acest moment, argumentul meu principal a fost că lauda tinde să fie contraproductivă deoarece este o formă de motivare extrinsecă. Însă, acum, vreau să privim această idee dintr-o altă perspectivă. Problema nu constă doar în faptul că lauda este o recompensă, problema este că o consolidare pozitivă este o formă de parenting condiționat.

Gândiți-vă: care este imaginea în oglindă a retragerii iubirii? — adică a reținerii afecțiunii părintești atunci când copiii fac lucruri care nu ne plac. În mod cert, răsplătirea lor cu afecțiune atunci când fac lucruri care ne plac: oferirea afecțiunii în mod selectiv, în funcție de comportament, deseori cu speranța explicită de a consolida comportamentul respectiv. Lauda nu este doar diferită de iubirea necondiționată, este OPUSUL ei. Reprezintă o modalitate de a spune copiilor “trebuie să te dai peste cap pentru ca eu să-mi exprim sprijinul sau încântarea“. (…) Acest lucru are implicații îngrijorătoare asupra modului în care copiii vor percepe ce simțim noi pentru ei, nu o să știe de “te iubesc” ci “te iubesc pentru că te-ai descurcat bine”(…)

Vreau să subliniez că nu există valori absolute ale comportamentului uman. Probabilitatea ca o consolidare pozitivă să aibă efecte negative depinde ce câțiva factori. Contează modul CUM este pusă în practică: cum este exprimată, tonul vocii, dacă este adresată între patru ochi sau în fața altora. Contează CUI îi este adresată lauda: vârsta copilului, temperamentul ca și alte variabile. Contează, de asemenea, MOTIVUL: care este acțiunea lăudată și care este scopul consolidării pozitive — sau mai degrabă, care este scopul pe care-l bănuiește copilul.

Există o diferență între a-l felicita pe copil că s-a comportat într-un mod care doar face viața părintelui mai ușoară, și a-l felicita pentru ceva ce este cu adevărat remarcabil. (…) De asemenea, există o diferență între a vă exprima încântarea ca reacție la obediență și a vă exprima încântarea ca reacție la o întrebare ieșită din comun. (…)

Alfie Kohn

Este cu siguranță adevărat, de pildă, că exprimarea entuziasmului spontan în legătură cu o acțiune a copilului nu este același lucru cu folosirea consolidării pozitive cu scopul de a determina o schimbare de comportament, doar ultima intră la categoria de manipulare skinneriană. În unele cazuri, ca de exemplu: “foarte bine că ai colorat încadrându-te în contur” sau, în cazul unui adolescent, “foarte bine că ai rămas pe banda ta de circulație” — pot fi o modalitate de comunicare a unor informații, de exemplu, și nu un stimulent de repetare a acțiunii. (…)

În anii ’70, o cercetătoare din Florida, pe nume Mary Budd Rowe, a urmărit stilurile de predare din școli și a descoperit un lucru interesant. Copiii frecvent lăudați de profesori șovăiau mai adesea când trebuiau să răspundă. Ei aveau tendința, mai mult decât alți copii, să răspundă pe un ton șovăitor,  întrebător “ăăăă… fotosinteză?”. Erau mai puțin înclinați să-și împărtășească ideile cu colegii sau să se țină de o activitate, odată începută. Și renunțau imediat la un punct de vedere dacă profesorul nu era de acord cu ei. Acest studiu a confirmat un adevăr pe care-l observăm în căminele noastre: sentimentul copiilor că sunt competenți sau valoroși se poate dezvolta sau diminua în funcție de reacțiile noastre. Ei privesc spre noi, în sens figurat, dar și la propriu, pentru a vedea dacă le aprobăm acțiunile. (…) Toți copiii mici au o nevoie acută de aprobarea părinților, de aceea lauda “funcționează” pe termen scurt pentru a-i determina să facă ce vrem noi. Dar responsabilitatea noastră constă în a evita să le exploatăm dependența după bunul nostru plac pentru că exact asta facem când le zâmbim larg și le spunem: “sunt încântat cât de repede ai fost gata pentru școală în dimineața asta”. Copiii ajung să se simtă manipulați de acest “control glazurat”, chiar dacă nu pot explica clar de ce. Fie că la un moment dat își vor da seama și se vor răzvrăti, fie că nu, cu siguranță practica este neplăcută. Ea nu este foarte diferită de cazul în care ai aștepta să-i fie sete copilului pentru a-i da apă, doar după ce face o acțiune care-ți ușurează viața.

Și mai grav, consolidarea pozitivă dă deseori naștere unui cerc vicios care ne amintește de descoperirile legate de retragerea iubirii: cu cât oferim mai multe laude, cu atât nevoia copiilor de a fi lăudați va fi mai mare. Par nesiguri, tânjesc după încă o bătaie pe umăr; le-o oferim și tânjesc după ea și mai mult. Carol Dweck, psiholog, susține că atunci când facem comentarii care presupun “respect condiționat” copiii mici încep să dea semne de neputință. Consolidarea pozitivă este o formă de iubire condiționată, iar ceea ce acceptăm condiționat nu este doar o trăsătură caracteristică sau un comportament. De fapt, copilul ajunge să se perceapă pe “sine ca întreg drept bun” doar atunci când își mulțumește părintele. Este o modalitate foarte eficientă de a submina stima de sine.

***Parenting Necondiționat- Alfie Kohn

https://carturesti.ro/carte/parenting-neconditionat-274921?gclid=CjwKCAjwmv-DBhAMEiwA7xYrd0aKliN_Ja4WU462X2vS2XDynUthvg3PbirvNLULyGL802mPER530hoCdx4QAvD_BwE

***sursă foto- unsplash.com

Citește și: 1-CÂND PUNEM MARE PREȚ PE SUPUNEREA ACASĂ, PUTEM SFÂRȘI PRIN A AVEA COPII CARE SE SUPUN ȘI CELOR DIN AFARA CASEI- ALFIE KOHN

2-SCUZELE OBLIGATORII ÎI ÎNVAȚĂ PE COPII SĂ SPUNĂ LUCRURI PE CARE NU LE SIMT, AȘADAR SĂ MINTĂ

3-TIME OUT- CA AGRESIUNE PSIHOLOGICĂ (ALFIE KOHN)

Să fim cu bine, să fie sens..

Laura Mom

Lasă un comentariu