Hai să facem schimb de jucării!

Hai să facem schimb de jucării!

Este greu să îi convingem pe cei mici să împartă. Dar știți ce? Este normal! Este normal ca un copil mic să refuze să împartă jucăriile. Faptul că rostește “al meu”, “ale mele”, “mine” sau în orice alt fel, în altă limbă, este un semn de dezvoltare neurologică normală.

Vector Illustration Of Kids Playing With Toy

Începând cu al doilea anișor de viață, spre al treilea, veți simți cum bebelușul de ieri se transformă încet în copilul de mâine. Iar asta vă va fi spus chiar de el, prin: “al meu”, “fac eu, nu mami”. Începe să își testeze puterile și să conștientizeze că este o ființă de sine stătătoare.

Să împărțim e un sentiment?

Nu! Nu este ceva ce simțim. Este o îndemânare pe care o deprindem, zi după zi. Pentru noi, adulții, este modul în care știm că vom păstra o prietenie, că vom lucra bine cu alții, că vom juca un sport de echipă.

Însă pentru un bebe de 2 ani, a împărți ceva ce își dorește foarte mult este un sentiment nou și, de cele mai multe ori, neplăcut. În cazul gemenilor mei, au fost învățați mereu să împart, le vine cumva natural: au împărțit sânii, pătuțul, jucăriile, camera, masa, totul. Însă, gelozia și lipsa dorinței de a împărți apare când au un copil nou cu care trebuie să împartă. Nu sunt geloși dacă țin doar unul din ei în brațe, pentru că celălalt știe că va veni și rândul lui. Însă, dacă iau un alt copil în brațe, apare gelozia, nu vor să mă împartă și cu alt copil.

Această deprindere, de a împărți jucăriile, în prima fază, îi învață compromisul, să aibă răbdare, să mulțumească.

“Patrick, îi dai Sashei mașina de pompieri și el îți dă mașina de gunoi?” De cele mai multe ori, Patrick va întinde jucăria și vor face schimb. Însă sunt zile în care nu va vrea. Deși cu fratele lui obțin în 80% din cazuri un răspuns pozitiv, cu un alt copil, reușita nu va fi așa mare. Mai ales când copilul nu are ceva de dat la schimb.

Recunoștința aceasta a mea că el împarte jucăria, funcționează doar dacă și el primește ceva. Sentiment care e normal. Nu putem ruga un copil de 2 ani, care este fascinat de jucăria lui, să o cedeze altui copil și doar să se uite cât celălalt se joacă cu ea.

Compasiunea

Cam pe la 1 an, copilul din brațele noastre va întoarce capul cu surprindere, uimire și curiozitate, când un alt bebeluș va plânge. Poate chiar va spune: “bebe plânge!”. Chiar dacă nu știe să pună în cuvinte ce simte, el este capabil de această compasiune. Creierul încă nu are legăturile neuronale dezvoltate pentru a empatiza, dar cumva compasiunea o înțelege.

La gemenii mei, am observat că dacă unul din ei se joacă, un pic mai departe de fratele lui și celălalt începe să plângă, al doilea va veni imediat să verifice dacă fratele lui e ok. Și ei își cunosc plânsul, nu doar eu, așa că dacă nu e ceva serios, își va relua joaca. Dacă e o lovitură puternică, rămân împreună. Dacă îl cert doar pe unul, celălalt va încerca să îmi distragă atenția.

De abia după 18 luni, copiii pot distinge că o persoană are sentimente diferite față de ei. În jurul vârstei de 6 ani creierul celui mic va înțelege empatia cu adevărat, chiar dacă legăturile neuronale sunt gata de la 3 ani.

Dar totuși, cum formăm atașamentul?

De la 1 an vom simți cum cel mic dezvoltă atașamente atât față de alți oameni, cât și față de jucării. Vei observa că îi este greu să împartă această jucărie cu alți copii.

La gemenii mei situația e cam așa: unul are o jucărie de pluș cu care musai trebuie să doarmă, celălalt nu. Avantajul este că nu trebuie să le împartă, cel de-al doilea nefiind interesat.

Studiile arată că bebelușii care au primit atenție, dragoste și au fost încurajați să împartă, după 24 de luni vor împărți mult mai ușor. Bebelușii au simțit că au sprijin emoțional la greu, așa că atunci când împart jucăria cu un copil, ei știu că vor avea sprijinul părintelui în cazul în care se simt triști.

De asemenea, copiii imită foarte mult din comportamentul apropiaților lui: mama, tata, frate, bunica, bunic, bona, matușa. Dacă el va vedea că adultul împarte cu alți adulți, atunci și el o va face. Pe aceeași dinamică se situează și atașamentul față de o persoană.

Este important să sprijinim copilul și când trece prin primii pași. Este considerat un prim pas al dorinței de a împărți o jucărie, când doar ți-o arată, ți-o prezintă. El este dornic sa împartă, însă nu e pregătit să îi dea drumul. E important să îl sprijinim: “E tare frumos din partea ta să îi arăți jucăria bunicii!”. Este mult mai bine să îi sprijinim această acțiune măruntă decât să îl pedepsim și să i-o luăm. Mai bine, ii lăudăm acești pași mărunți, iar el, puțin câte puțin, va capta aceste răspunsuri pozitive și nu se va mai teme să împartă. La un moment dat, va deveni ceva natural să împartă .

Ce putem face să îl ajutăm pe cel mic să împartă?

  • Încearcă să îl înveți de mic despre răbdare: “a fost rândul tău, acum e rândul meu!”;
  • Împarte cu persoanele dragi ție de față cu copilul: ” uite Bianca, am făcut bezele! vrei și tu?” Astfel cel mic va vedea că este ceva normal să împărțim;
  • Încearcă să iei câteva mingiuțe sau cuburi, important e să fie cam la fel, și să îl rogi: “dă-i, te rog, un cub lui tati!” sau ” dă-i, te rog, un cub surorii tale!” Apoi cubul să îl plimbați de la unul la celălalt tocmai pentru a vă observa reacțiile.
  • Încearcă să îi descrii sentimentele tale când el îți oferă ceva: ” iată ce fericit e fratele tău pentru că ai împărțit jucăria cu el!”, sau “uite ce bucurie mare i-ai făcut surorii tale pentru că ai lăsat-o și pe ea in leagăn!”

Nu vă faceți griji dacă bebe refuză să împartă! Este o deprindere pe care o va învăța treptat, încet, cu răbdare! Ca multe altele, va descoperi ce frumos este să împartă timpul cu cineva, sandwich-ul, ciocolata și un zâmbet!

Cu drag,

Lavi Mom

Give a shoutout to Jelleke Vanooteghem on social

Lasă un comentariu