Eu vreau, eu încerc, eu pot. Uraaa ..eu fac (Maria Montessori despre voință)

Eu vreau, eu încerc, eu pot. Uraaa ..eu fac (Maria Montessori despre voință)

….există teorii care sugerează că voinţa omului purcede dintr-o colosală forţă universală („horme”), şi că această forţă universală nu este fizică, ci este forţa vieţii înseşi în procesul evoluţiei. Ea împinge în mod irezistibil orice formă de viaţă către evoluţie şi din ea provin impulsurile de acţiune. Însă evoluţia nu apare la noroc sau la întâmplare, ci e guvernată de legi fixe, iar dacă viaţa omului este o expresie a acelei forţe, atunci comportamentul său trebuie să fie modelat de ea.

Mami haidi… hai

Această forţă începe să pătrundă în conştiinţa copilului mic imediat ce acesta execută o acţiune în mod deliberat, de unul singur. Începe să se dezvolte ceea ce noi numim voinţă şi, de aici încolo, procesul continuă dar numai ca rezultat al experienţei. Deci, începem să concepem voinţa nu ca pe ceva înnăscut, ci ca pe ceva care trebuie dezvoltat şi, deoarece e parte a naturii, această dezvoltare poate avea loc numai respectând legile naturale.

O confuzie izvorăşte din credinţa că acţiunile naturale ale copilului sunt înclinate spre dezordine sau chiar spre violenţă. Această credinţă se bazează, de obicei, pe faptul că oamenii, văzând un copil care acţionează dezordonat, presupun totdeauna că aceste acţiuni purced din voinţa copilului. Dar acest lucru e total neadevărat. În horme-ul universal, asemenea acţiuni nu-şi au locul. Să presupunem că, în comportamentul adult, luăm convulsiile unui om drept acţiuni voluntare, sau să presupunem că toate lucrurile făcute de el la furie ar fi raţionale. Ar fi o prostie. În realitate, modul obişnuit în care folosim cuvântul voinţă implică existenţa unui obiectiv sau scop şi a unor dificultăţi care trebuie depăşite. În schimb, dacă am fi descoperit că aproape totdeauna acţiunile noastre voluntare constau în mişcări dezordonate, atunci şi noi am fi simţit nevoia de a stăpâni voinţa, ori de a o „frânge”, cum se spune şi, găsind că acest lucru este necesar, rezultatul logic ar fi înlocuirea voinţei copilului cu a noastră şi obligarea lui să ne asculte.

Dar realitatea situaţiei este că voinţa nu conduce la dezordine şi violenţă. Acestea sunt semne de tulburare şi suferinţă emoţională. În condiţii propice, voinţa este o forţă care împinge spre activităţi benefice vieţii. Natura impune copilului sarcina de a creşte mare, iar voinţa îl conduce către progres şi către dezvoltarea puterilor sale.

O voinţă aflată în acord cu ceea ce face individul găseşte deschisă calea către o dezvoltare conştientă. Copiii noştri îşi aleg activitatea în mod spontan şi, prin repetarea activităţii alese, îşi dezvoltă o conştiinţă a propriilor acţiuni. Ceea ce la început era doar un impuls vital (horme) a devenit un act deliberat. Primele mişcări ale copilului erau instinctive. Acum acţionează conştient şi voluntar şi, cu aceasta, spiritul său se trezeşte.

Maria Montessori- Mintea Absorbantă

Copilul însuşi simte diferenţa şi unul dintre ei a exprimat-o într-o manieră care va fi totdeauna una dintre cele mai preţioase amintiri. Odată, o doamnă din lumea bună a făcut o vizită la şcoală şi, având concepţii demodate, i-a spus unui băieţel, „Deci, asta-i şcoala unde faceţi ce vă place?”

Nu doamnă”, a replicat copilul, „Aici nu facem ce ne place, dar ne place ce facem”. Copilul prinsese diferenţa subtilă între a face un lucru deoarece îţi produce plăcere şi a-ţi place lucrul pe care ai decis să-l faci.

Ochii mami, ochii.. (o pânză pentru “micuța mea Ghada Amer”)

Un lucru ar trebui să fie foarte clar. …..

Voinţa conştientă este o forţă care se dezvoltă prin folosire şi activitate.

Trebuie să ţintim către cultivarea voinţei, nu către frângerea ei. Voinţa poate fi distrusă într-o clipă. Dezvoltarea ei e un proces încet care evoluează printr-o activitate continuă în relaţie cu mediul. E mult mai uşor să distrugi. Devastarea unei clădiri prin bombardare sau cutremur poate fi executată în câteva secunde. Dar cât de greu a fost s-o construieşti. Pentru aceasta trebuie să cunoaştem legile echilibrului, ale rezistenţei materialelor, chiar şi regulile artei pentru a o face plăcută ochiului.

Maria Montessori- Mintea Absorbantă

***text preluat din cartea Mintea Absorbantă- Maria Montessori

Pentru mai multe dezbateri Montessori hai și tu în comunitatea mamelor educate, a mamelor autentice- Moms4Moms

#nurturingmothers

Lasă un comentariu