Dragostea este Dumnezeu. Dumnezeu este copilul

Dragostea este Dumnezeu. Dumnezeu este copilul

Dragi femei magnifice și mame minunate…

Vă dorim zile cu tihnă și pace, să fim în lumină, împăcate fiecare cu întunecimea sa, atât cât se poate. Noi două călătorim în Ardeal în zilele astea senine pe suflet, și promitem să ne distrăm “selios”. Dacă vom avea timp o să facem și poze, dar asta nu o promitem.

Mai jos însă aveți textul potrivit, zic eu, pentru zilele astea. Lectură cu sens și o îmbrățișare.

Joaca… începutul cunoașterii

Cu prilejul evenimentelor noastre sociale organizăm totdeauna o adunare tipic montessoriană. Adesea, studenţii îşi aduc rudele şi prietenii astfel încât se pot vedea sugari în braţe, copii mici, băieţi, fete, tineri, femei, maturi, oameni cu diverse profesii şi liber-profesionişti, cei cu educaţie superioară şi cei fără, cu toţii amestecaţi, şi nici unul dintre noi nu simte nici cea mai mică nevoie de a regla sau dirija aceste grupuri. Această eterogenitate dă întâlnirilor noastre o înfăţişare diferită de cele tipice altor domenii de studii. Studenţii care frecventează cursurile noastre de instruire trebuie să aibă un anumit nivel de educaţie, acesta fiind singura condiţie: între ei pot fi studenţi de la universitate şi profesori, avocaţi, doctori, precum şi cei care le-ar putea fi clienţi sau pacienţi. În Europa, aveam, de obicei, studenţi din toate părţile lumii, iar în America, unul dintre ei era anarhist. Dar, în ciuda acestui amestec total, n-a existat niciodată vreo fricţiune. Ce a făcut ca acest lucru să fie posibil?

Ei bine, a apărut deoarece eram atraşi de un ideal comun. În Belgia – o ţară atât de mică încât ar putea fi plasată într-un colţişor al Indiei – există două limbi, flamandă şi franceză. De asemenea, populaţia este divizată politic, iar această divizare este complicată de diferenţele între catolici, socialişti şi alte grupuri politice. În mod obişnuit se întâmplă rar ca oameni atât de divizaţi (fiecare legat prin loialitate de propriul său grup) să se adune împreună într-o întâlnire. Şi cu toate astea, în cursurile noastre acest lucru s-a întâmplat totdeauna. Acest lucru a părut atât de straniu încât până şi ziarele l-au remarcat. „De ani de zile” spuneau ele „ne străduim să avem întâlniri la care să participe toate partidele, iar aici se întâmplă de la sine”. Aceasta este forţa copilului.

Oricare ar fi afilierile noastre politice sau religioase, cu toţii suntem aproape de copil şi cu toţii îl iubim. Din această dragoste provine forţa unificatoare a copilului. Adulţii au convingeri puternice, adesea violente, care-i separă în grupuri şi, când se întâmplă să le discute, ajung cu uşurinţă să se înfurie. Există însă un punct – copilul – asupra căruia toţi au aceleaşi sentimente. Puţini oameni îşi dau seama cât de important este copilul datorită acestui fenomen.

Haideţi să încercăm să înţelegem natura dragostei. Să ne gândim la ce au spus profeţii şi poeţii despre ea, pentru că aceştia au dat cea mai bună expresie măreţei energii care poartă acest nume. Ce este mai frumos şi mai înălţător decât aceste cântări de mare emoţie din care izvorăşte întreaga viaţă? Nu tulbură ele chiar şi inimile celor mai barbari şi mai cruzi dintre oameni? Chiar şi cei care aduc moarte şi distrugere pentru populaţii întregi se simt mişcaţi de frumuseţea acestor cuvinte. Acesta e un semn că, în ciuda naturii acţiunilor lor, aceşti oameni au păstrat acea energie în interiorul lor şi că, atunci când este trezită, vibraţia acestei energii le atinge inimile. De-ar fi altfel, frumuseţea acestor expresii ar fi pierdută pentru ei; le-ar considera goale şi lipsite de sens. Că ei simt această frumuseţe, se datorează faptului că, oricât de puţină dragoste ar lucra în vieţile lor, ei se află sub influenţa acesteia şi, inconştient, sunt însetaţi de ea.

Maria Montessori

Dacă vrem să creăm armonie în lume, e clar că ar trebui să ne gândim mai mult la asta. Ar trebui să-i studiem implicaţiile. Singurul punct către care converg sentimentele de duioşie şi dragoste ale fiecăruia este copilul. Sufletele oamenilor se înmoaie şi se îndulcesc când vorbesc despre copii; întreaga omenire împărtăşeşte emoţiile profunde pe care le trezesc copiii.

Copilul este izvorul dragostei. De fiecare dată când atingem un copil, atingem dragostea. E o dragoste greu de definit; o simţim cu toţii, dar nici unul nu-i poate descrie rădăcinile, nu poate evalua imensele consecinţe care decurg din ea, nu-i poate surprinde puterea de a uni oamenii.

Maria Montessori

În ciuda diferenţelor de rasă, religie şi poziţie socială, am simţit, în timpul discuţiilor noastre despre copil, cum creşte între noi o uniune fraternală. Aceasta a învins timiditatea şi a înlăturat acele reacţii de apărare totdeauna gata să izbucnească între doi oameni sau între grupuri de oameni în treburile cotidiene ale vieţii.

În vecinătatea copiilor neîncrederea se topeşte; devenim plăcuţi şi buni, deoarece, când ne adunăm în jurul lor, ne simţim încălziţi de aceea flacără a vieţii care se află acolo, la originile vieţii. La adulţi există un impuls de apărare care coexistă cu un impuls de iubire. Din acestea două, cel fundamental este iubirea, celălalt fiindu-i supra-impus. Dragostea, ca aceea pe care o simţim pentru copil, trebuie să existe în mod potenţial între oameni, pentru că există unitate umană şi nu există unitate fără dragoste.

Cât de straniu este să observăm că în timpuri ca ale noastre, când războiul a produs distrugeri fără egal şi s-a întins cuprinzând cele mai îndepărtate colţuri ale pământului, când s-ar presupune că a vorbi despre dragoste ar fi cea mai acră ironie, oamenii ţin să vorbească, cu obstinenţă încă, despre ea. Se fac planuri de unitate viitoare, ceea ce înseamnă nu numai că dragostea există, ci şi că puterea ei e fundamentală. Iar astăzi – când ar părea că totul s-ar adresa omului, „De ajuns cu acest vis numit dragoste: să înfruntăm realitatea, care, aşa cum vedem, nu e decât distrugere; sau poate că nu e adevărat că oraşele, podurile, femeile şi copiii au pierit cu toţii?” – noi continuăm să vorbim de reconstrucţie şi dragoste. Despre dragoste vorbeşte Biserica dar şi duşmanii ei; radioul, presa, călătorii, educaţii şi ignoranţii, bogaţii şi săracii, enoriaşii oricărei credinţe şi discipolii oricărei teologii; toţi, cu toţii vorbesc de dragoste.

Dacă este aşa (şi n-ar putea exista o dovadă mai mare că forţa dragostei există), de ce n-am studia acest fenomen extraordinar? De ce să fie discutat doar atunci când ura îşi face de cap? De ce să nu fie un obiect de studiu şi analiză permanentă, astfel încât puterea ei să poată deveni benefică? Şi de ce să nu ne întrebăm cum se face că nimeni nu s-a gândit vreodată să studieze această energie primordială precum şi modul în care se combină cu celelalte forţe cunoscute? Omul şi-a dedicat atâta inteligenţă studierii altor fenomene ale naturii; le-a separat şi le-a disecat şi a făcut nenumărate descoperiri despre ele. De ce să nu cheltuim puţin din această vigoare pentru studierea unei forţe care ar putea uni omenirea? Orice contribuţie capabilă să producă forţa latentă a dragostei şi să arunce lumină asupra dragostei însăşi, ar trebui primită cu braţele deschise şi considerată de o importanţă uriaşă. Am spus deja că profeţii şi poeţii vorbesc despre dragoste ca şi cum ar fi un ideal; dar nu e un ideal, ea este, a fost şi va fi o realitate.

Şi trebuie să ajungem să învăţăm că dacă simţim realitatea acestei iubiri, nu e pentru că ne-a fost predată la şcoală.

Chiar dacă am fi puşi să învăţăm pe de rost zicerile poeţilor şi profeţilor, cuvintele lor nu sunt multe şi le-am fi uitat până acum în stresul şi vâltoarea vieţii. Dacă oamenii cer cu vehemenţă dragoste, aceasta nu se întâmplă fiindcă au auzit vorbindu-se sau au citit despre ea. Dragostea şi speranţa ei nu sunt lucruri care se pot învăţa; ele sunt parte din moştenirea vieţii. În realitate, viaţa este cea care vorbeşte, nu doar profeţii sau poeţii.

Bun, bun.. divin chiar

De fapt, dragostea poate fi considerată şi sub alt aspect decât cel al religiei sau poeziei. Ea poate fi analizată din punctul de vedere al vieţii însăşi. Aşa o vedem nu ca pe ceva imaginat sau dorit, ci ca pe o realitate a unei energii eterne pe care nimic nu o poate distruge.

Aş dori să spun câteva cuvinte despre această realitate şi, de asemenea, despre zicerile profeţilor şi poeţilor. Această forţă pe care o numim dragoste este cea mai mare energie a universului. Însă eu folosesc o expresie inadecvată pentru că e mai mult decât o energie: e creaţia însăşi. Aş nimeri-o mai bine dacă aş spune: „Dragostea este Dumnezeu”. Mi-ar place să fiu capabilă să citez din toţi poeţii, profeţii şi sfinţii, dar nu-mi sunt cunoscuţi şi nu i-aş putea cita în diferitele lor limbi. Dar aş putea cita, probabil, unul pe care-l ştiu şi care, vorbind despre dragoste, se exprimă aşa de puternic, încât astăzi, după două mii de ani, cuvintele lui încă rezonează emfatic în inimile creştinilor.

„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi n-aş avea dragostea, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragostea, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar de mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic”.

Paul către Corinteni, 1.13

Oricare dintre noi ar putea fi iertat dacă i-ar zice apostolului, „Tu simţi aceasta atât de profund, încât, cu siguranţă trebuie să ştii ce e dragostea. Trebuie să fie ceva extrem de minunat. Nu ne-o explici şi nouă?” Deoarece, când încercăm să descriem acest cel mai suav dintre sentimente, descoperim că nu e lucru uşor. Putem găsi cuvintele Sfântului Pavel oglindite în civilizaţia contemporană, nu-i aşa că putem muta munţii şi produce miracole chiar mai mari? Nu-i aşa că putem vorbi în şoaptă şi putem fi auziţi la capătul pământului? Dar toate astea sunt nimic fără dragoste. Am înfiinţat organizaţii uriaşe pentru a hrăni şi îmbrăca pe cei săraci, dar dacă în ele lipseşte o inimă care să bată, sunt doar ca bătaia unei tobe, care se aude doar pentru că e goală. Deci, care este natura dragostei? Sf. Paul, ale cărui cuvinte, citate mai sus, îi descriu grandoarea, merge mai departe dar fără a furniza vreo teorie filozofică. El spune,

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău. Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”

Sfântul Paul

E o listă lungă de fapte, o descriere de imagini mentale, dar, în mod straniu, toate aceste imagini amintesc de calităţile copilăriei. Ele par că descriu Mintea Absorbantă a copilului! Această minte care primeşte totul, nu judecă, nu refuză, nu reacţionează. Ea absoarbe orice şi îl încarnează în omul care va să vină. Copilul execută această muncă de încarnare pentru a realiza egalitatea cu alţi oameni şi pentru a se adapta să trăiască cu ei. Copilul îndură răbdător toate lucrurile. El intră în lume, şi oricare ar fi condiţiile în care se naşte, se formează şi se adaptează pentru a trăi acolo, iar adultul care urmează să devină va fi fericit în acele condiţii. Dacă se întâmplă să vadă lumina zilei într-o zonă toridă, se va construi pe sine astfel încât nu va putea trăi fericit în în nici un alt climat. Fie că l-a primit deşertul, ori şesurile mărginind marea, pantele munţilor ori câmpurile arctice îngheţate, el se bucură de toate, şi se simte bine doar acolo unde s-a născut şi s-a hrănit la sân.

Mintea Absorbantă primeşte orice, îşi pune speranţe în orice, acceptă în mod egal sărăcia şi bogăţia, adoptă orice religie, prejudecăţile şi obiceiurile compatrioţilor săi, încarnându-le pe toate în sine.

Maria Montessori

Acesta este copilul!

Maria Montessori

Şi de-ar fi fost altfel, rasa umană n-ar fi realizat stabilitatea în nici o parte a lumii; civilizaţia n-ar fi progresat continuu dacă ar fi trebuit de fiecare dată să o ia de la capăt. Mintea Absorbantă formează baza societăţii create de om, şi o vedem în expresia copilaşului delicat care, prin virtutea dragostei sale, rezolvă tainicele dificultăţi ale destinului uman. Dacă studiem copilul mai bine decât am făcut-o până acum, descoperim dragostea în toate aspectele ei. Dragostea nu a fost analizată de către poeţi sau profeţi, ea este analizată de realităţile pe care fiecare copil le relevă în sine.

Dacă ne gândim la descrierea făcută de Sf. Pavel şi apoi ne uităm la copil, suntem obligaţi să spunem, „În el se află tot ceea ce a fost scris. Aici e personificată comoara care cuprinde orice fel de dragoste”.

Iubirea și jucăriile ei…

Prin urmare, în mod primordial, această comoară se află nu numai la cei câţiva care o exprimă prin poezii şi religie, ci e prezentă în fiecare individ uman. E un miracol oferit tuturor; pretutindeni descoperim personificarea acestei forţe măreţe. Omul pustieşte lumea prin discordie şi conflicte violente iar Dumnezeu continuă să trimită această ploaie întineritoare. Astfel ajungem să înţelegem cu uşurinţă că tot ce creează omul, chiar şi atunci când creaţia sa poate fi numită progres, nu e nimic fără dragoste. Iar această dragoste, care e un dar adus de fiecare copil mic care vine în mijlocul nostru – de şi-ar realiza toate potenţialităţile sau de s-ar dezvolta la adevărata sa valoare, realizările noastre, deja atât de vaste, ar deveni infinite. Adulţii şi copiii trebuie să-şi unească forţele.

Pentru a deveni măreţi adulţii trebuie să devină umili şi să înveţe de la copil.

Maria Montessori

*** preluare din cartea Mintea Absorbantă- Maria Montessori

Maria Montessori-Mintea Absorbanta

Citește și -COPILUL CREEAZĂ LUMEA ȘI SE DOBÂNDEȘTE PE SINE (Maria Montessori)

COPILUL, CREATORUL/PĂRINTELE OMULUI

COPILUL MIC ȘI DRAGOSTEA PENTRU ORDINE (DEZORDINEA POATE DUCE LA TANTRUM SAU CHIAR BOALĂ)

SOMNUL LA BEBELUȘI ȘI COPILUL MIC (PERSPECTIVA MONTESSORI)

O LUME ÎNTREAGĂ DE GÂNDIT (DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI-PERSPECTIVA MONTESSORI

INTELIGENȚA IUBIRII

MÂNIA ȘI MÂNDRIA, DEMONII CARE NU-ȚI PERMIT SĂ VEZI COPILUL AȘA CUM L-A VĂZUT ISUS

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI (PERSPECTIVA MONTESSORI)

EXERCIȚIUL LINIȘTII (MARIA MONTESSORI)

COPILUL NU MERGE NUMAI CU PICIOARELE, CI ŞI CU OCHII

DE LA CREATORUL INCOŞTIENT LA LUCRĂTORUL CONŞTIENT

LĂSAȚI COPIII SĂ FIE GENIALI (MARIA MONTESSORI)

EU VREAU, EU ÎNCERC, EU POT. URAAA ..EU FAC (MARIA MONTESSORI DESPRE VOINȚĂ)

Lasă un comentariu