Cu bebe în concediu

Cu bebe în concediu

Vara e în plină desfășurare și, fie că plecăm la mare sau la munte, ieșim din rutina copilului. Nu ar trebui să ne sperie asta, atâta timp cât suntem pregătite cu tot ce se poate după noi și încercăm, pe cât posibil să respectăm orele de masă și de somn.

Imi aduc aminte și acum prima noastră plecare la mare cu gemenii. Aveau 3 luni. Erau atât de mici și, totuși, atât de mari. Cam toată lumea în jurul nostru ne spunea că nu ar trebui să plecăm de acasă cu copiii, să ne înhămăm la un drum așa lung. Noi am fost siguri pe noi sau încăpățânați și tare bine ne-a prins.

Am pregătit pătuțul de voiaj, căruțul, jucări, biberoane, pompa de sân, sute de haine, păturici, o trusă de medicamente cât pentru o creșă întreagă și am plecat. Mă repet! CEA MAI BUNA DECIZIE!

Fiind la primii copii și auzind în jurul nostru cât de groaznic e să pleci cu copiii la mare, ne pregătiserăm psihic pentru un film de groază a la Hitchcock. Dar să vedeți ce surpriză: a fost superb! Doar noi 4, vântul și marea. In fiecare zi ne-am plimbat prin altă stațiune. Am făcut o grămadă de mișcare. I-am alăptat pe plajă, la restaurant, la cazare, peste tot. Aerosolii erau minunați și pentru ei și pentru noi. Am râs, am dansat cu ei, am stat pe nisip, ne-am întors relativ bronzați.

Aici deja eram la a doua plecare la mare, la 11luni:

La ce trebuie să aveți grijă când plecați cu bebe la mare?

  1. Nu uitați crema cu SPF! Nici pentru bebe, nici pentru voi. Folosește cu încredere crema cu factor de protecțtie SPF50. Așa protejezi cel mai bine pielea bebelușului.
  2. Hidratare! Cât mai des lăptic și apă! Iar tu, mămico, apă, apă și, iarăși, apă.
  3. Pălăriuțe, șepcuțe, păturici de in când suntețti la plimbare. Vă apără și de țânțari.
  4. Haine cât mai lejere și pentru voi și pentru bebe. Și lor le este cald, la fel de cald ca și vouă, așa că încercați să îi îmbrăcați la fel de subțire ca și voi, adulții.
  5. Nu stați la soare cu bebe în timpul prânzului, cel mai bine ar fi ca după-amiază să vă odihniți cu toții și să evitați soarele. La copiii mici crește riscul deshidratării.
  6. Aplicați cremă de protecție o dată la 2/3 ore.

Pentru a preveni enterocolitele, aveți grijă ca bebe să nu înghită apă din mare sau din piscină. De asemenea, când intrați cu bebe în apă, fiți atenți la reacția bebelușului. Poate vouă ca adulți apa vi se pare potrivită, însă lui bebe îi poate părea rece.

În rest, nu aveți de ce să vă temeți: așa cum aveți grijă de bebe acasă, la fel veți avea și la mare sau la munte la piscină.

Un sfat pentru un bebe calm: ajungeți la cazare devreme, stați un pic în cameră, prezentați-o copilului, lăsați-l să se obișnuiască cu noul spațiu și asigurați-l tot timpul că sunteți acolo lângă el și că e în siguranță!

Cu cât plecați mai des cu copilul / copiii, cu atât le va plăcea și lor și cu atât veți deveni mai pricepuți și plini de încredere! În concediu, legăturile de familie se strâng, tăticul are și el timp să petreacă mai mult timp cu copilul, iar când dorm copiii, tot timpul e al vostru! Alt sfat: copiii să doarmă separat! 🙂

Concediu frumos!

Lavi Mom

Lasă un comentariu