Când punem mare preț pe supunerea acasă, putem sfârși prin a avea copii care se supun și celor din afara casei- Alfie Kohn

Când punem mare preț pe supunerea acasă, putem sfârși prin a avea copii care se supun și celor din afara casei- Alfie Kohn

…o consecință a dificultății de a fi părinte este că am putea fi tentați să ne direcționăm energia spre înăbușirea rezistenței pe care o opun copiii la cererile noastre, obligându-i să facă ce vrem noi. Dacă nu suntem atenți, acesta ar putea deveni scopul nostru principal. Ne putem trezi alăturându-ne tuturor celor care pun mare preț pe docilitate și prețuiesc obediența pe termen scurt mai presus de orice.

Alfie Kohn

Acum câțiva ani, în drum spre o conferință, mă aflam în avionul care tocmai aterizase și rula pe pistă. Imediat ce s-a auzit ding-ul ce ne îngăduia să ne ridicăm și să ne luăm bagajele de mână, unul dintre pasagerii de lângă mine s-a aplecat peste rândul de scaune din față și i-a felicitat pe părinții unui băiețel: “A fost un copil tare bun în timpul zborului”…

Gândiți-vă pentru un moment la cuvântul cheie din această propoziție. “Bun” este adesea un adjectiv cu încărcătură morală. Poate fi sinonim cu “moral, onorabil, plin de compasiune”, (…) totuși, când e vorba despre copii, cuvântul “bun” nu înseamnă de obicei nimic mai mult decât “tăcut” sau poate “nu a fost o pacoste pentru mine”.

Sunt genială, supelbă, magnifică… și mai completați voi..

Auzind acel comentariu am avut propriul meu ding. Am realizat că acesta este lucrul pe care mulți oameni din societatea noastră par să-l dorească cel mai mult din partea copiilor: nu ca ei să fie îngăduitori, creativi sau curioși, ci doar să se poarte cuviincios. Un copil “bun” din pruncie până în adolescență este unul care nu ne dă prea multe bătăi de cap nouă, adulților.

De-a lungul ultimelor două generații, este foarte posibil ca strategiile de obținere a acestui rezultat să se fi schimbat. Dacă înainte copiii erau supuși în mod curent unor pedepse corporale, acum pot să fie trimiși în altă cameră sau să primească recompense dacă ni se supun. Dar nu confundați mijloacele noi cu obiectivele noi. Scopul continuă să fie acela de a controla, chiar dacă îl obținem cu mijloace mai moderne. Și asta nu pentru că nu ținem la copiii noștri. Are mai mult de-a face cu faptul că suntem copleșiți de nenumăratele presiuni ale vieții de familie, iar cerința de a-i băga sau scoate pe copii din pat, din cadă sau din mașină face să ne fie greu să reflectăm o clipă la ceea ce facem. (…)

Grija ca micuții să interiorizeze valorile noastre nu este sinonimă cu a-i ajuta să aibă propriile valori?

…este o mare diferență între un copil care face ceva deoarece crede că este un lucru benefic și altul care se comportă identic, mânat însă de constrângere. Grija ca micuții să interiorizeze valorile noastre nu este sinonimă cu a-i ajuta să aibă propriile valori? Și se situează la extrema cealaltă față de scopul de a avea copii care să gândească independent. Sunt convins că, cei mai mulți dintre noi își doresc cu adevărat să aibă copii care să gândească pentru sine, fermi și curajoși din punct de vedere moral… când sunt în compania prietenilor. Sperăm să țină piept bătăușilor și să reziste presiunii anturajului, mai ales când este vorba despre sex și droguri.

Dar dacă ni se pare atât de important ca ei să nu devină “victime ale ideilor altora”, trebuie să îi educăm să pună la îndoială toate ideile, inclusiv pe ale noastre. Cu alte cuvinte, când punem mare preț pe supunerea acasă, putem sfârși prin a avea copii care se supun și celor din afara casei.

***text preluat din cartea Parenting Necondiționat- Alfie Kohn

Lasă un comentariu