Mă adresez acum proaspetei mămici căreia îi e frică să iasă singură pe afară cu copilul, copiii. Dragă mom, știu că te înspăimântă gândul de a pleca pe afară singură cu mogâldeața din fața ta. Sau mogâldețele, ca în cazul nostru. Nu e ușor, dar e realizabil. Cum? Cu multă organizare. Știu, știu cum e. Îmi aduc aminte cât de…
Tot timpul auzim că este bine să facem copii când suntem pregătiți, când suntem suficient de stabili financiar, când avem o casă, când îi putem oferi un viitor. Suntem monitorizate pe parcursul sarcinii, zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună. Însă nimeni nu ne pregătește pentru momentul în care avem un nou-născut, un pui mic de om, un…
Cred că toate ne-am întrebat când începem să le citim bebelușilor, dacă are rost, dacă ne înțeleg, dacă le place. Sute de întrebări, ca de fiecare dată când vrem să facem ceva pentru ei și nu știm cum să începem. Putem privi cititul ca o joacă, de început. Țin minte și acum momentul când le-am prezentat prima carte colorată, cu…
Cuvintele au un impact foarte puternic asupra copiilor. Și asupra adulților, însă noi acum vorbim despre modelarea unor omuleți. Viitoarele mame, viitori tați, viitoarele iubite, viitori soți, viitori iubiți, viitoarele femei, viitorii bărbați. După cum prea bine știm, comunicarea este verbală și nonverbală. Comunicare verbală se referă la cuvintele pe care le folosim, iar cea nonverbală la toate celelalte modalități…
M-am tot gândit dacă să scriu despre episodul acesta urât, dacă să vă povestesc ce ni s-a întâmplat. Am avut prietene care m-au încurajat să vă povestesc, prietene care mi-au spus să aștept să îmi treacă furia, să văd lucrurile clar. Am fost învățată să nu fac scandal, să nu mă plâng, însă, uitându-mă la ce s-a întâmplat, la cum…
…da, eu sunt mama „aia denaturată” care-și crește copilul într-o casă locuită și de către trei căței și un motan, care nu se sperie să-și lase puiul să se arunce în valuri sau să guste din „apetisantul” nisip. Și ca să-mi confirm postura de „mamă inconștientă”, de vreo lună sunt împreună cu împărăteasa mea în vacanță în provincie, mai precis…
Din martie și până acum viața ni s-a schimbat teribil. Îmi aduc aminte și acum. Serbam 8 martie la Brașov când știrile despre o viitoare pandemie deveneau din ce în ce mai dese, mai negre, mai sumbre. Iată că e august și am învățat să trăim cu virusul. Am învățat să ne distanțăm, să nu ne mai pupăm, să purtăm…
Trebuie să ne întoarcem acum la al doilea grup de evenimente care sunt importante în timpul primilor ani de viaţă, şi anume acelea privind caracterul copilului şi formarea sa. (…) (…) vizualizăm dezvoltarea caracterului ca o succesiune naturală de evenimente rezultate din eforturile individuale ale copilului, care n-au nici o legătură cu vreun factor extern, dar care depind de energia…
Fie că alăptezi, fie că îi dai cu biberonul lapte matern, fie că îi dai lapte praf, vei constata că bebelușul crește. Crește armonios și nu ține cont de rigorile sociale și de sentimentele de vinovăție pe care ți le imprimă această societate perfectă. Alăptarea îi va asigura bebelușului cel mai bun start în viață, furnizându-i nutrienții vitali și protejându-l…