Somnul la bebeluși și copilul mic (perspectiva Montessori)

Somnul la bebeluși și copilul mic (perspectiva Montessori)

Este foarte convenabil pentru adult să spună „copilul nu trebuie să alerge prin casă, nu trebuie să pună mâna pe lucruri, nu trebuie să vorbească sau să strige, trebuie să petreacă mult timp culcat, trebuie să mănânce și să doarmă”. Sau să decidă „că cel mai bine” pentru copil este să fie trimis de acasă, chiar printre persoane lipsite de afecțiune și fără legătură cu familia. Adultul, prin forța inerției, adoptă calea cea mai ușoară și îl duce pe copil la culcare.

Cine neagă că un copil are nevoie de somn? Dar dacă un copil este foarte alert, capabil de observații, nu este în principal un somnoros. Va avea o nevoie normală de somn și trebuie să avem grijă, firește, să aibă parte de somn. Dar trebuie să facem deosebire între somnul normal și somnul provocat în mod artificial. Știm că o persoană cu o voință puternică poate impune o sugestie uneia cu voință mai slabă și că primul pas în sugestie este să-l adormi pe pacient. Astfel, adultul face uz de sugestie, fie și inconștient, pentru a-l face pe copil să doarmă. (…)

Nu numai copiii mici de câteva luni, dar și copiii mai mari de doi, trei, patru ani sunt siliți să doarmă mult mai mult decât au nevoie, în special în casele mai „educate”, pentru că aceasta nu prea se aplică la copiii mai din „popor”. Aceștia își petrec toată ziua jucându-se pe stradă, așa că nu-și „deranjează” mamele și nu sunt pândiți de această primejdie. Dar se știe foarte bine că acești copii din popor sunt mai „puțin nervoși” decât cei din clasele sociale superioare. Și cu toate acestea oamenii insistă „să doarmă mult”, căci este necesar pentru sănătatea copilului (…) Îmi amintesc de un băiețel de 7 ani care mi-a mărturisit că nu văzuse niciodată stelele, pentru că era dus la culcare întotdeauna înainte de căderea nopții.

-Mi-aș dori să mă duc într-o noapte pe vârful unui munte, să mă culc pe jos și să mă uit în sus la stele — mi-a zis copilul (ce cerere naturală, nu?) (…)

Somn ușor, vise plăcute, puricii să te sărute

Paturile pregătite pentru copii atunci când aceștia pot deja să alerge sunt ceva cu totul special (…) Patul unui copil este o închisoare crudă pregătită pentru creatura care se luptă pentru o existență psihică. În el, copilul este prizonier, cușca… în care este coborât împotriva voinței lui este în același timp o realitate și un simbol. Copilul este prizonierul unei civilizații care a fost construită de adulți pentru binele adulților și care are tendința să devină tot mai restrictivă și să lase tot mai puțin spațiu pentru libertatea copilului. În jurul copilului nu este decât închisoare și pustiu (…)

Una dintre primele modalități de a ajuta la dezvoltarea psihologică a copilului este modificarea patului acestuia și a obiceiului de a-l constrânge să doarmă mult. Copilul trebuie să aibă dreptul să doarmă atunci când îi este somn, să se trezească dacă a dormit destul și să se scoale din pat oricât de devreme dorește. De aceea recomandăm — și multe familii au dat curs recomandărilor noastre— să se renunțe la vechiul pătuț cușcă și să fie înlocuit cu un pătuț cât mai scund, în care copilul să se poată urca sau din care să poată coborî oricând dorește. Această schimbare mică și simplă va rezolva multe dificultăți legate de somn care par greu de soluționat. Un pat mic, aproape de sol, chiar pe jos, este economic, la fel ca toate schimbările care îl vor ajuta la dezvoltarea lui mentală, deoarece copilul are nevoie de lucruri simple în jurul său. (…) În multe familii această schimbare a fost realizată punând o saltea direct pe podea sau pe covor. (…)

Să dorm, să nu dorm?

Există multe exemple care arată ce greșeală profundă s-a făcut în organizarea vieții copilului și cum adultul, preocupat să facă ce este mai bine pentru copil, merge de fapt împotriva nevoilor lui și, în mod inconștient, este animat de un instinct defensiv, care ar putea fi depășit cu ușurință. De aici rezultă că adultul ar trebui să încerce să interpreteze nevoile copilului și să le facă față cum poate mai bine, pregătindu-i un mediu cu adevărat adaptat. (…) Adultul trebuie să admită că trebuie să ocupe locul secundar, să se străduiască să facă tot ce poate pentru a-l înțelege pe copil, să-l urmeze și să-l ajute în dezvoltarea vieții lui. Acesta ar trebui să fie scopul mamei și al profesorului.

*** preluare din cartea Taina Copilăriei- Maria Montessori

Citește și -COPILUL CREEAZĂ LUMEA ȘI SE DOBÂNDEȘTE PE SINE (Maria Montessori)

COPILUL, CREATORUL/PĂRINTELE OMULUI

COPILUL MIC ȘI DRAGOSTEA PENTRU ORDINE (DEZORDINEA POATE DUCE LA TANTRUM SAU CHIAR BOALĂ)

*** sursă foto – unsplash.com

Să fim cu bine, să fie sens ❤️

LauraMom

Lasă un comentariu