Mari întrebări de la o împărăteasă mică

Mari întrebări de la o împărăteasă mică

***textul de mai jos și desenul îi aparțin lui Alexandru Ionuț Bătinaș, și ni le oferă în dar.

Privirea mamei care privește (ca oglindă)

A apărut o dilemă într-un dialog cu Laura în timpul unui video call.

Cele două, Laura și Maria, minunatul cuplu mamă și fiică, îmi arătau pe cameră cum se joacă cucu/bau cu o eșarfă… Brusc, mă întreb: “Oare copilul crede că dispărem noi sau ca dispare ea?”

Dispar ceilalti din jur sau dispar EU care știu că exist doar prin ochii celorlalti semnificativi care mă văd?
După toată această dilemă existențială a adulților, fata a început să observe că poate singură să-i deschidă pleoapa mamei și să-i descopere ochii care o văd. Și ce bucurie era pe ea că poate să facă asta… repeta acest gest și satisfacția se putea auzi.

Recent am vazut serialul Hollywood (recomand) și cum o priveam pe Maria deschizând pleoapele mamei, mi-au venit în gând actorii care privesc în obiectiv precum în ochii unei mame. “ACȚIUNE” și mama deschide pleoapa!
Mă gândeam la toată munca lor, sacrificii, umilințe și eforturi uriase pentru a ajunge “A STAR” ți a reuți astfel să fie văzuți! Dacă sunt văzut, EU exist!

După mă gândeam la adult și de ce nu se poate schimba atât de usor. De ce alege să repete și cum repetiția ne face mai recognoscibili în ochii celorlalți și mai ușor de identificat.

Poate că de aceea există și asemănarea cu parinții noștri fizic și împrumutăm comportamente pentru a fi recunoscuți și a exista! Cine l-a văzut pe bunicul și pe tatăl meu, dacă eu voi fi ca ei, mă vor vedea și pe mine! Comportamentul mimetic pare să fie o garanție și o asigurare a existenței.

Un copil care a fost privit de mamă ca fiind trist și doar așa l-a gândit și recunoscut, va ajunge un adult care va deveni trist în prezența mamei sau a persoanei iubite pentru a fi recunoscut în relația de iubire.

Un copil care nu a fost văzut cât să-și dezvolte simțul interior că există, va căuta o viață să fie văzut… sau poate că se va opri atunci când se va simți văzut și va descoperi de cine caută să fie văzut.

Narcis vedea doar ca lacul se uită la el, dar nu simțea în interior ca și Eu-l lui exista și privea la lac. Dacă se îndepărta de lac, Narcis murea, căci el exista doar în ochii lacului… ca ți cum separarea de acea oglinda l-ar fi anulat ca existență… ca si cum, dacă un copil nu se mai vede în mamă, separarea se resimte atat de amenințătoare.

Închei cu o intrebare și invitație la introspecție:

Dacă mă schimb și brusc nu mă mai vad cei semnificativi? Dacă nu mai sunt văzut, mai exist EU?

Cine sunt EU atunci când nu mă vede nimeni?

Oare…dacă lacul prindea glas și răspundea, Narcis putea exista și separat?

Vezi și www.batinas.ro

Lasă un comentariu