Efectele psihologice ale carantinei (cine e virusul de fapt?)

Efectele psihologice ale carantinei (cine e virusul de fapt?)

Când tot ce te definește este în exterior.. e tare greu să stai izolat. Au fost multe glume pe seama carantinei impusă de pandemia COVID 19, dar greul abia acum începe. Și e dificil pentru cei a căror privire este mereu îndreptată spre înafară, să stea cu ei și să se uite înăuntru. Te strânge, te înfurie, te obligă să fii cu tine, dar nu de bunăvoie.

Am văzut cu toții ce ușor se propagă panica și cât de contagioasă este afurisita asta de paranoia, cum te transformă dintr-un om cu „capul pe umeri” într-un fricos ce cumpără provizii la modul compulsiv, că doar doar s-o mai păstra puțin din iluzia controlului. Ne zbatem între panică și indiferență, privim cu prea mult optimism un viitor incert, ca mai apoi să vedem doar catastrofă și-n stânga și-n dreapta.

Ne ținem cu dinții de iluzia controlului într-o realitatea dură (dar atât de „pe bune” și reală) în care ne este dat să vedem în față, fără nici o „înfrumusețare”, adevărul pentru care depunem atâta efort să fugim mereu, și anume.. chiar nu știm ce o să fie mâine. Când credem că știm.. ne mințim, și o facem cu toții, că nu degeaba speranța se naște prima și moare ultima, în fond susține reziliența dar și iluziile.

Specialistii de la King’s College London au listat câteva dintre posibilele efecte psihologice ale carantinei: simptome de stres posttraumatic, confuzie și mânie, stări anxioase, stări depresive. Mai puneți și de la mine câteva, că-s darnică: insomnie, dificultăți de concentrare, instabilitate emoțională — și astea sunt primele ce-mi trec prin minte, unele care mi s-au părut mai evidente. And guess what? … și cei mai retrași de felul lor, vor experimenta un pic din „ceva” ce stă scris mai sus (sau poate mai mult) că e una să fii ascuns că vrei tu, și alta să fii izolat ca.. impunere.

Și mai contează și timpul: cât trebuie să stau ascuns.. și în neputință? Ori noi nu știm, vedem doar că se moare de „dracul” care ne ține în casă. Neștiința asta nu face decât să crească din furie, frica, anxietatea, din starea aia de-ți vine să dai cu pumnii în pereți. Dar nu o faci, că te conții, încă…

Anxietatea născută din conștientizarea unui pericol real ce nu poate fi oprit imediat, duce la punerea în funcțiune a diferitelor mecanisme de apărare- reprimare, clivaj, proiecție, negare, deplasare, ș.a.m.d și toate ne ajută să „ducem” greul ăsta, dar ne fac să ne simțim și atât de mici și de speriați.

Și cum să poți integra marele dezacord dintre societatea noastră atât de evoluată, și neputința de care dăm dovadă acum în fața unui virus, noi ăștia care am inventat inteligența artificială? Cum să te păstrezi coerent când ieri nu îți era interzis mai nimic, iar azi ești ținut cu pușca în casă și nu ai voie să-ți îngropi morții? Sincer, nu știu, dar personal, nu vreau să-mi pierd încrederea în toate mințile luminate din laboratoarele lumii care caută o soluție, și îmi investesc respectul în toți cei care nu pot să stea în casă pentru că trebuie să lupte în linia întâi, dar și în a doua. Aplaud doctorul care nu poate să stea izolat, dar și brutarul…

Cât despre noi, restul… Păi îți spun și ție ce s-a dovedit a-mi fi de bine mie, și anume…E indicat să stai deoparte de surse de informare necredibile, pentru că nu te ajuți cu nimic dacă citești toate tâmpeniile, de asemenea este sănătos să nu stai non-stop cu capul în televizor, că nu ai cum controla nimic chiar dacă o faci, și nu reușești să fii mai putincios cu nimic, tot ce îți iese este să-ți crești nivelul de frământare interioară, așa că mai bine analizează-te, dansează, citește, meditează, pupă-ți copilul, citește-i o poveste, fă amor, gătește ceva bun, rupe Netflix și biblioteca reală sau aia virtuală, sună-ți părinții, frații.. dacă nu îi ai aproape, și prietenii, în special pe ăia de suflet; e ok să fii îngrijorat.. arată că încă ești viu și întreg, nu rupt și nepăsător. Distanțarea socială nu înseamnă și distanțare emoțională, chiar deloc…

Inevitabil ne vom plictisi, e clar că vom avea frustrări, e imposibil să nu rămânem… fără „zahăr vanilat sau drojdie”, deși am cumpărat poate prea multe esențe de rom. Eeee.. nu-i nimic, inventează o rețetă nouă, până se termină proviziile și chiar ești obligat/ă să ieși din casă.

Pe lângă marea asta de nesiguranță (care încet încet se transformă într-un ocean se pare) o să apară și întrebări pentru ziua de mâine, că vorba aia.. toți suntem iluzionați că o apucăm: „oare îmi vor ajunge banii, pentru cât timp? Cum o să mă descurc cu ratele peste o lună”... să știi că sunt întrebări normale. Și asta e… toți suntem în aceeași oală. Dar oricum nu poți să rezolvi nimic astăzi, deci haideți să ne îngrijorăm de cum vom traversa cutare X sau Y pod când o să începem să îl vedem la orizont. Vom supraviețui, asta e clar!! De unde știu? Păi, nu știu dar sper… la fel ca tine.

Și stau în casă.. la fel ca tine, și știu că gestul meu nu mă protejează doar pe mine ci și pe alții, mai expuși ca mine. Ori asta mă face un pic mai om decât ălă care a mers ieri cu rolele în cutare parc din București, nu? Da, îmi vine să-l strâng de gât, probabil că și ție, dar nu o facem pentru că …noi chiar suntem normali, bre..😁 Însă când vezi mulți ca el parcă începi serios să te întrebi „oare nu ne merităm soarta?” Dar asta e natura umană, animale atât de evoluate, care în 2020 învață să-și spele mâinile și învață bunul simț, decenii după ce…am fost pe lună..

Ca și reflexie de final: chiar nu ne pune pe gânduri, ca să nu zic trezește, evidența faptului de cum se curață planeta când noi consumăm mai puțin, și cât de repede se regenerează. Deci cine e virusul de fapt?

Să fim bine, să fie sens #stămîncasă ❤️

Photo cover by alex bracken on Unsplash; Photo text by L N on Unsplash

LauraMom

When once the mourning is over, it will be found that our high opinion of the riches of civilization has lost nothing from our discovery of their fragility. We shall build up again all that war has destroyed, and perhaps on firmer ground and more lastingly than before- Sigmund Freud

Lasă un comentariu