Dezvoltarea copilului -locul și rolul în familie (Alfred Adler)

Dezvoltarea copilului -locul și rolul în familie (Alfred Adler)

Pentru a cunoaște un om este important să se cunoască împrejurările vieţii sale. O împrejurare de acest fel, care ține de constelația familiei, este poziţia avută în rândul fraţilor şi surorilor, locul și rolul din familie. Alfred Adler susține că această poziție de mezin, primul copil, secundul, sau unicul copil.. desfășoară influențe majore în construirea personalității oricărui individ.

Se pare că oamenii ştiu de mult că prâslea este de cele mai multe ori un tip deosebit. Pentru părinţi el este un copil aparte şi, ca mezin, are parte de un tratament deosebit. Ca mezin, el este cel care are cel mai mult nevoie de grijă. (…) Din această situaţie rezultă pentru el anumite trăsături de caracter care îi influenţează în mod deosebit atitudinea faţă de viaţă, formându-se ca o personalitate distinctă.

Cunoașterea omului- Alfred Adler

Se adaugă la acestea o circumstanţă contradictorie în aparenţă. Pentru un copil nu este deloc o situaţie plăcută să se vadă totdeauna tratat ca un puşti, în care nimeni nu are încredere şi căruia nu i se încredinţează nimic. (…) Aspiraţia sa către putere se intensifică. Astfel, mezinul va fi de cele mai multe ori un individ nesatisfăcut decât de o situaţie optimă, dezvoltând în sine tendinţa de a-i depăşi pe toţi ceilalţi. Acest tip se întâlneşte foarte frecvent în viaţă. Prin însăşi poziţia sa, ultimul născut este înclinat să devină recordman, să-i întreacă în performanţe pe toţi ceilalţi. Spiritul de competiţie este pe departe caracteristic pentru marea majoritate a mezinilor.

Prâslea cel voinic..

Alături de acesta există încă un tip, ca o derivaţie a celui dintâi. Imaginaţi-vă un alergător care dă deodată peste un obstacol şi, necrezându-se capabil să-l escaladeze, îl ocoleşte. Când un asemenea mezin îşi pierde curajul, el devine cel mai mare laş. Îl găsim totdeauna dând bir cu fugiţii, orice treabă este pentru dânsul prea grea, are pentru toate scuze, nu îndrăzneşte să abordeze nimic şi aşa îşi iroseşte timpul. (…) Pentru insuccesele sale vor fi invocate tot felul de pretexte, de pildă, că este prea firav, că a fost neglijat sau răsfăţat, că fraţii şi surorile nu i-au permis să se afirme şi altele de felul acesta. Asemenea destine se pot complica atunci când respectivul are realmente o infirmitate. (…) Nici unul din aceste două tipuri nu include de obicei oameni de nădejde. Ce-i drept, cei care constituie primul tip se descurcă mai bine într-o perioadă în care concurenţa se mai bucură de o oarecare apreciere. Acest tip îşi va găsi echilibrul doar în dauna celorlalţi, pe când cel de-al doilea va trăi toată viaţa sub apăsarea sentimentului de inferioritate şi va suferi de pe urma imposibilităţii de a se împăca cu viaţa.

Şi primul-născut are caracteristicile sale. Înainte de toate el are avantajul unei poziţii excelente pentru dezvoltarea sa psihică. Cunoaştem din istorie că este o poziţie aparte, favorizată. Ne putem reprezenta ce înseamnă pentru un copil să fie în permanenţă învestit cu întreaga încredere a celor din jurul său. Aceasta va genera în el o stare de spirit care se va exprima aproximativ în gânduri de felul: tu eşti cel mai mare, cel mai tare, cel mai în vârstă, de aceea trebuie să fii mai deştept decât ceilalţi etc. Dacă dezvoltarea în această direcţie nu este stingherită, vom găsi la primul-născut trăsăturile caracteristice apărătorului ordinii existente. Asemenea oameni apreciază în mod cu totul deosebit puterea, atât puterea lor personală, cât şi ideea de putere ca atare. Pentru primii-născuţi puterea este ceva de la sine înţeles, ceva de maximă importanţă şi de care trebuie să se pătrundă. Nu este de trecut cu vederea faptul că, de regulă, asemenea oameni sunt conservatori.

Partners in crime

La secunzi găsim aceeaşi aspiraţie către putere şi superioritate, cu nuanţele de rigoare. Ei stau tot timpul sub presiune, se străduiesc să ajungă în prim-plan, comportamentul lor fiind de asemenea al unui concurent intrat în cursa pentru viaţă. Secundul se simte puternic îmboldit de faptul că cineva este înaintea lui şi se pune în valoare.

Copilul unic are şi el o situaţie specifică. El este expus cu totul demersurilor pedagogice ale celor din jurul său. Părinţii nu au, ca să spunem aşa, nici o posibilitate de alegere, ei aruncându-se cu tot elanul lor pedagogic asupra acestui singur copil. Acesta va fi cu totul lipsit de independenţă, va aştepta mereu ca cineva să-i arate drumul de urmat, va fi în permanenţă în căutarea unui sprijin. Adesea răzgâiat, el nu este obişnuit să se aştepte la nici o dificultate, deoarece întotdeauna i-a fost netezit drumul. Cum se află mereu în centrul atenţiei, el capătă cu uşurinţă sentimentul că are o valoare deosebită. Poziţia sa este atât de delicată, încât luările de atitudine greşite sunt aproape inevitabile. Fireşte, dacă părinţii ştiu ce importanţă au asemenea situaţii, şi ce pericole ascund, atunci există posibilitatea contracarării lor.

În familii sunt posibile diferite combinaţii, după cum există mai mulţi copii de acelaşi sex, sau fraţi şi surori, concurându-se într-un fel sau altul între dânşii. De aici complexitatea judecării şi evaluării fiecărui caz particular. Deosebit de dificilă este situaţia băiatului unic care creşte în mijlocul mai multor surori. Într-o asemenea casă, dominantă este influenţa feminină, băiatul fiind împins pe ultimul plan, mai ales dacă este cel mai mic dintre copii şi se trezeşte în faţa unei falange feminine solidare.

***text preluat de la Alfred Adler publicat în cartea Cunoașterea Omului.

*** sursă foto- unsplash.com

Să fim cu bine, să fie sens ❤️

LauraMom

2 Comentarii

  • LaviMom
    18 mai 2020 7:53

    eu unde sa ii incadrez pe gemeni? sunt primii copii, unic fiecare, insa nu reusesc sa ii incadrez intr-o grupa

    • LauraMom
      19 mai 2020 23:17

      Primii născuți 🙂 🙂 Adler nu a abordat aici situatia gemenilor

Lasă un comentariu