Despre ”Poți” și ”NU Poți”

Despre ”Poți” și ”NU Poți”

Cuvintele au un impact foarte puternic asupra copiilor. Și asupra adulților, însă noi acum vorbim despre modelarea unor omuleți. Viitoarele mame, viitori tați, viitoarele iubite, viitori soți, viitori iubiți, viitoarele femei, viitorii bărbați.

După cum prea bine știm, comunicarea este verbală și nonverbală. Comunicare verbală se referă la cuvintele pe care le folosim, iar cea nonverbală la toate celelalte modalități de a comunica: tonul vocii, postura, gesturi, contact vizual, lipsa contactul vizual, evitarea privirii, expresiile faciale, și altele.

De ce am ales să vă scriu despre asta? Locurile de joacă pentru copii mereu mă fascinează, mă fac să gândesc, mă fac să îmi analizez modul în care reacționez la acțiunile copiilor mei. Iar weekendul acesta am tot auzit: ”NU POȚI!”. Știți ce impact puternic au asupra celor mici aceste cuvinte?!? Devastator! Vă dau exemple din ce m-a șocat în weekend: ”Nu poți să sari în bălți!”, ”Nu poți să te cațeri pe tobogan!”, ”Nu poți să te dai singură în leagăn!”, ”Nu poți să te legeni ca maimuța!”, ”Tu nu poți să faci ca el, el e mare!”, ”Nu poți să urci pe aici!”, ”Nu poți…”, ”Nu poți…”

Cuvintele au efecte, iar aspectele nonverbale ale comunicării de multe ori le domină pe celelalte și au puterea de a le schimba sensul. Adică trebuie să fim atenți la ce spunem, dar și la cum o spunem. Cu toții am auzit cuvinte ce sună a laudă, dar sunt spuse sarcastic, și devin jigniri. Sau cuvinte ce înseamnă iubire, însă din limbajul non-verbal citim falsitatea.

Corpul are limbajul lui, iar cei mici sunt tare talentați la a ne citi acest limbaj. Încă de la naștere copiii au această abilitate. Ține de instinctul de supraviețuire. Știți când vă spune cineva ”că vă simte copilul”? Ei bine, de fapt, copilul vă citește limbajul non-verbal și de aceea are aceeași reacție ca și mama. Ca adulți, acest instinct îl dosim, nu îl mai ascultăm, încercăm să punem logica la treabă, în loc să ascultăm de fluturii din stomac, de fiorii de pe șira spinării.

A fi atenți la ceea ce spunem și la modul în care o spunem înseamnă să conștientizăm mesajul pe care îl transmitem nu doar prin cuvinte, ci și prin vocea și corpul nostru. Când cele două nu sunt în armonie, avem parte de o ”incongruență a mesajului.”


A fi atenți la ceea ce spunem și la modul în care o spunem înseamnă să conștientizăm mesajul pe care îl transmitem nu doar prin cuvinte, ci și prin vocea și corpul nostru. Când cele două nu sunt în armonie, avem parte de o ”incongruență a mesajului.”

Această incongruență înseamnă că lucrurile sunt contradictorii și nu prea se potrivesc. Așadar, dacă băiatul nostru ne întreabă dacă ne-a plăcut recitalul său de pian, și noi răspundem: ”Da, dragă, mi-a plăcut foarte mult!”, dar vocea nu corespunde mesajului (adică ne lipsește entuziasmul), acel indiciu non-verbal poate schimba sensul mesajului într-un fel pe care nu ni-l dorim.

Erica REISCHER, Ce face un părinte grozav

Deși poate fi dificil pe moment, când suntem prinși în vâltoarea emoțiilor puternice, să ne alegem cuvintele cu atenție, acestea pot avea un impact semnificativ asupra copiilor noștri, mai ales dacă le repetăm în mod regulat.

Cuvintele au efect asupra celor mici, asupra încrederii pe care încercăm să le-o dezvoltăm. Da, încrederea în ei vine cu multe la pachet: cu tăvălit când îi impui reguli, cu căzături de la atâta cățărat, cu faptul că nu mai vrea să te ia de mână când urcă sau coboară scări, cu faptul că poate mânca singur, poate să își ducă singur farfuria în chiuvetă, poate să bea apă singur. Pe scurt, cu faptul că nu mai are nevoie de tine și că îți va și răspunde când îl vei forța să facă altceva. Ar trebui să ne dorim independența celor mici, chiar dacă asta înseamnă că nu mai au nevoie de noi. Dar gândiți-vă bine! Nu mai au nevoie să facem lucruri în locul lor, ÎNSĂ AU NEVOIE să stăm cu ei, să râdem cu ei, să citim cu ei, să îi ascultăm și să ne bucurăm cu ei, să plângă pe umărul nostru și să vină să ne arate că au buba. Independența pe care le-o cultivăm, dorința de libertate, nu anulează nevoia lor de mama și de tata, ci, din contră, vor pricepe că mama și tata le sunt alături când simt ei că au nevoie de noi.

Dacă cei mici vor auzi mereu că NU pot, vor crede că nu sunt suficient de buni. Astfel, vor refuza să mănânce singuri, pentru că noi mereu le-am zis că ei nu pot singuri, și le-am creat frica că se vor murdări, sau lovi, sau vor murdări în jurul lor. Vor refuza să se ducă singuri la școală, pentru că noi le-am insuflat frica de accidente, de persoane străine. Vor porni cu frică lecțiile de înot, pentru că tot noi am fost cei care le-am spus că nu pot intra în apă singuri.

Rolul nostru, ca părinți, este să fim cei ce îi ajutăm să învețe că pot. Fricile noastre (și ele dobândite) nu trebuie să fie oglindite în sufletul copilului nostru. Da, a căzut. Îl aplaudăm și îl ajutăm să se ridice. Și îl încurajăm să repete acțiunea. Da, a dat mâncare pe el. Nu îl certăm, îi spunem că se mai întâmplă și îl ajutăm să îi ghidăm mâna astfel încât să știe cum e corect. A căzut cu bicicleta. Îl ridicăm și îl încurajăm că va putea și singurel. Doar are nevoie de puțin ajutor ca să învețe.

De asemenea, când le reproșăm ceva, când avem reacții exagerate, relația noastră cu copilul va avea de suferit. Nu va mai vorbi deschis, nu va mai fi sincer, va căuta încurajări și ajutor în altă parte.

Un părinte grozav, însă, tinde să comunice prin cuvinte și prin acțiuni care le arată copiilor că îi iubește orice ar fi – chiar și atunci când nu sunt de acord cu comportamentul lor (de exemplu, cu ceea ce spun sau fac).

Numesc acest principiu ”separarea copiilor de comportamentul lor”. Făcând acest lucru, putem menține o legătură emoțională puternică cu odraslele noastre, chiar și atunci când le corijăm comportamentul. Acest principiu întărește ideea că orice comportament este o alegere și că un copil înseamnă o schimbare continuă.


Erica REISCHER, Ce face un părinte grozav

În loc de a le zice că NU pot, să încercăm să îi ajutăm să se cațere, să îi învățăm și cum să cadă. Să îi lăsăm să se ude și să se murdărească, spală mașina de spălat, nu noi. Copiii pot să se cațere încă de timpuriu, și această acțiune le dezvoltă musculatura și gândirea logică (trebuie să gândească unde vor pune mâna sau piciorul). Un exemplu de jucărie este turnul Pikler. Noi trebuie doar să îi ghidăm spre locurile de cățărat adecvate vârstei lor. Iar după ce vor căpăta încredere, ne mutăm la nivelul următor, unde îi ajutăm și ghidăm. Dacă le spunem mereu ”NU poți!”, doar le tăiem din elan, din curiozitate. Apoi vine vârsta când vor trebui să facă aceste lucruri și nu vor vrea. Și îi vom certa din nou, de data asta că nu vor. Dar ei, de fapt, sunt deja speriați și sunt învățați că nu pot.

Până la urmă comportamentul este o alegere. În primul rând comportamentul nostru. Noi alegem dacă vrem să îi speriem, spunându-le ”Nu poți!”. Noi alegem să îi descurajăm, învățându-i că nu sunt suficient de buni ca să fac ceva. Noi le cultivăm fricile. Dar tot noi le putem cultiva independența, încrederea în propriile forțe, noi îi putem învăța să vorbească cu voce tare, să spună ce cred cu adevărat, să asculte și să ne asculte.

Eu vreau să îi învăț că ei pot face tot ceea ce își pun capul să facă. Omul care a pășit prima oară pe lună cred ca primit mulți „Nu poți”, dar sigur a fost încurajat de mulți alții: „Poți!”

Cuvintele au un impact nimicitor asupra inocenței copiilor. Să nu le tăiem aripile încă de mici! Copiii sunt resursa cea mai prețioasă pe care o oferim lumii. Nu vrem să îi trimitem la luptă, în lumea asta mare, cu frica în suflet și cu aripile frânte!

Să înlocuim acest „Nu poți!”, cu „O să reușești!”, sau cu „Hai să mai încercăm odată!”. Vom obține rezultate mult mai bune! Vom obține copii mai bucuroși, mai obosiți, mai siguri pe ei, mai bine dezvoltați. Iar noi vom mai scăpa de frici și vom avea și mai multe motive de mândrie: „Uite ce sus s-a cățarat!”, „Copilul acela e al meu!”, „Fata mea a făcut clătitele!”, „Băiatul meu m-a ajutat să spăl vasele!”, „Copiii mei au creat proiectul acela la școală!”

Cu drag,

Lavi Mom

Thanks to Sean Quillen for sharing their work on Unsplash.

Lasă un comentariu