Despre alăptare, hrănire, vinovăție sau Fed is Best

Despre alăptare, hrănire, vinovăție sau Fed is Best

Fie că alăptezi, fie că îi dai cu biberonul lapte matern, fie că îi dai lapte praf, vei constata că bebelușul crește. Crește armonios și nu ține cont de rigorile sociale și de sentimentele de vinovăție pe care ți le imprimă această societate perfectă.

Alăptarea îi va asigura bebelușului cel mai bun start în viață, furnizându-i nutrienții vitali și protejându-l de infecții. Ea te protejează și pe tine de diferite boli și îți permite să realizezi o legătură fizică și afectivă strânsă cu bebelușul tău. Deși femeile și-au alăptat copiii dintotdeauna, în prezent multe mame din țările dezvoltate par să aibă dificultăți, ceea ce se poate datora faptului că în ultimii 40 de ani cunoștințele despre cum ”funcționează” alăptarea s-au pierdut. Bebelușii sunt la fel ca întotdeauna și au aceleași instincte înnăscute, dar în țările industrializate mulți dintre ei se nasc cu ajutorul unei intervenții din afară, iar aceasta poate provoca probleme de hrănire în primele câteva zile. De exemplu, dacă ți s-a dat petidină sau alt analgezic similar în timpul travaliului, aceasta i-ar fi putut produce somnolență bebelușului. Dacă bebelușul a fost ajutat să iasă cu un forceps sau un vacuum extractor, s-ar putea să îl doară capul câteva zile, iar dacă ai născut prin cezariană, reflexele alimentare ale bebelușului pot fi întârziate. Dacă bebelușul a fost luat de lângă tine fiindcă acea nevoie de asistență suplimentară după o naștere dificilă, poate dura un timp până când reflexele alimentare se întorc. Totuși, dacă alegi să îiî hrănești bebelușul cu lapte praf – poate fiindcă suferi de o anumită boală, iei medicamente sau nu te simți bine când alăptezi – este important să nu te simți vinovată pentru decizia ta. Bebelușul va continua să primească nutrienți adecvați și există tehnici de a asigura dezvoltarea unei legături strânse între tine și bebeluș. Vei fi în continuare cea mai bună mamă pentru copilul tău.

Mama și copilul – Dr. A.J.R. Waterston

Vinovăția este un sentiment urât, dur și care generează doar frustrare și supărare. După ce devenim mame, societatea și apropiații ne aruncă, cu o viteză fantastică, spre vinovăție, să o îmbrățișăm și să devină a noastră. De ce oare? Pentru că tocmai cei ce ne împing se simt vinovați și nu vor ca noi să fim peste ei, relaxate și nevinovate.

Oare de ce simțim vinovăția?

Pentru că ne este indusă. Sunt foarte multe lucruri pentru care nu credeam că mă voi simți vinovată după naștere. Și totuși m-am simțit.

Țin minte și acum cât de supărată am fost după ce am rămas fără lapte. Iar presiunea celor ce nu au probleme de sănătate și pot alăpta până la adânci bătrâneți, este oribilă. Am suferit o operație la unghiile de la picioare – acesta a fost motivul pentru care am rămas fără lapte. Medicul chirurg a spus că e mai bine să îmi facă o doză mică de anestezic, ca să pot alăpta în continuare. Dar nu m-a atenționat nimeni că din cauză durerii oribile pot rămâne fără lapte. Ajunsesem la nivelul la care pompam 920ml pe zi. Pentru gemeni era super. Iar după operație, a doua zi: nimic! M-am simțit atât de vinovată, simțeam că îi dezamăgesc, că sigur am greșit eu ceva, că mai bine răbdam cu infecția la unghii până în toamnă. Unii îmi spuneau că e foarte bine cât am reușit să îi alăptez, alții îmi spuneau să reîncerc să îi aduc la sân, că sigur voi reuși. Am luat decizia să trecem pe lapte praf. Trebuiau să mănânce ca să crească sănătoși. Am mai încercat să îi pun la sân, dar unul din băieți îmi refuza complet sânul. Nu puteam să îi înfometez, așa că am luat decizia de a le da lapte praf, pentru că atunci când sunt mici, tot ce contează e să fie hrăniți ca să crească armonios.

Sentimentul de vinovăție s-a mai estompat în timp. Suferința a trecut. Conta doar că ei sunt sănătoși și că eu am făcut tot ce am putut pentru a le oferi lapte matern. Însă unele reacții ale organismului, pur și simplu nu țin de noi.

Perfecțiunea nu există

Nimeni nu e perfect, nici măcar prietenele noastre, sfătuitorii noștii, mamele noastre, familiile noastre. Ei doar par că duc vieți perfecte, lipsite de sentimentul de vinovăție. Însă tocmai dorința aceasta de a ne face să ne simțim vnovate, ne arată ce erori există sub piele.

Tânjim după perfecțiunea prezentată de mamele noastre, de către prietenele noastre, de cărțile noastre. Însă perfecțiunea nu poate fi atinsă, și asta ne va crea constant un sentiment de eșec.

Învață din propriile greșeli

Scopul sentimentului de vinovăție, vinovăția care vine din credințele proprii, nu cea indusă de apropiați, este să ne aprindă un beculeț roșu, să încercăm să schimbăm ceva.

Dacă învățăm din comportamentul nostru, conștient vom încerca să nu mai repetăm greșeala.

Acceptă că ai greșit

Dacă simți că ai greșit, cere-ți scuze și încearcă să îndrepți lucrurile. Trecutul nu poate fi schimbat, însă viitorul e doar al nostru.

De ce scriu asta?

Am văzut mult prea des, mămici care alăptează și condamnă mamele care nu fac asta. Moms, decizia de a alăpta sau nu este personală și trebuie respectată. Unele putem alăpta, unele nu. Unele avem probleme de sănătate, unele nu. Unele avem gemeni sau tripleți, altele doar un copil. Fiecare are experiența ei de viață. Fiecare poate decide ce este mai bine pentru copilul/copiii ei. Moms, nu vă lăsați afectate de răutățile celor care ne condamnă că le dăm lapte praf. O facem pentru binele lor.

Să vă povestesc o experiență care pe moment m-a durut rău. Băieții aveau 6 luni, era iarnă, înainte de pandemie. Plecasem cu ei în supermarket la cumpărături. Mereu aveam după mine biberoanele, laptele praf și apăcaldă, în cazul în care întârziam mai mult decât planificat. Am cutreierat cu ei prin magazine, am făcut cumpărăturile și li s-a făcut foame. Așa că m-am apucat să le fac biberoanele cu lapte. Trec pe lângă noi o bunică și nepoata de maxim 2 anișori. Cea mică se oprește și întreabă din ce beau băieții. Replica bunicii a fost: ”Beau lapte din biberon. Pe tine mami tău te-a iubit mult și ți-a dat lapte din țiți.” Am rămas cu gura căscată și rănită.

Sunt multe lucruri pentru care m-am simțit vinovată:

Pentru alăptare. Erau momente în care doar aveam nevoie să mă odihnesc, să nu îi mai pun la sân, să nu mai pompez. Eram frustrată că nu pot produce suficient lapte pentru ei și simțeam că dacă nu pompez mai mult îi voi dezamăgi.

Pentru corpul meu care nu mai arăta ca înainte – societatea pune presiune să te aranjezi ca și cum nu ai avea copii de îngrijit toată ziua, să ai corpul de dinaintea nașterii, de parcă nu ai trecut prin milioane de schimbări în timpul sarcinii și după. Mi-am spus mereu că voi avea timp și să slăbesc și să fac sport după ce mai cresc copiii. Și oricum unele lucruri nu vor mai fi la fel niciodată: vergeturile vor rămâne pe burtă, semnul operației de cezariană acolo va fi pe viață, petele de pe față apar și dispar, alunițele noi din timpul sarcinii acolo rămân. Însă îmi ador corpul pentru că a făcut un efort extraordinar și a creat două minunății mici. La un moment dat, în corpul meu băteau 3 inimi sănătoase, iar asta e perfecțiunea pentru mine.

Pentru vergeturile mele – mă simțeam vinovată și leneșă că nu reușeam să fac sport ca să dau burta de sarcină jos, sau că nu găseam energia necesară pentru a mă dă cu cremă zilnic. preferam să pompez, să mănânc sau să mă odihnesc decât să fac toate lucrurile astea.

Dar știți ceva? Unde noi vedem un coc cu 3 fire de păr, din cauza căderii de păr după naștere, copiii noștri văd un moț interesant cu care se pot juca. Unde noi vedem cearcăne interminabile, ei văd ochii lor preferați, care le zâmbesc și se uită mereu la ei. Unde noi vedem brațe lăsate, lipsite de fermitate, ei văd castelul lor preferat, locul unde se simt cel mai bine, unde aud inima mamei, văd brațe care se întind să îi ia la pieptul lor. Unde noi vedem mâini care nu au apucat să își facă manichiura sau să se dea cu cremă, ei văd degete care îi mângâie sub bărbie, sau care se joacă cu ei, degete pe care le pot molfăi când îi supără dinții. Unde noi vedem haine lejere și mirosind a lapte și nu numai, ei simt mirosul mamei și căldura corpului ei. Pentru ei, noi suntem MAMA, ființa care i-a ținut în brațe și a bine și la rău, care le-a dat lăptic, care a avut grijă de ei când le era rău. Haideți să încercăm să ne vedem și noi prin ochii copiilor noștri! În ochii lor, suntem perfecte!

Cu drag,

LaviMOM

Photo by Dave Clubb on Unsplash

Lasă un comentariu